Premiaţi pentru exprimarea emoţiilor prin artă

Patru micuţi de la Colegiul Naţional Decebal Deva au câştigat premii importante la un concurs naţional. Elevii din clasa pregătitoare au făcut desene şi colaje în clasă, iar imaginaţia şi talentul piticilor le-au adus primele locuri la etapa pe ţară. Au arătat astfel că sunt buni nu doar la învăţarea limbii germane, dar ştiu să-şi exprime şi partea artistică.

Colaje făcute de copii la clasă

 

 

În clasă, anunţul a fost făcut chiar de directorul CN Decebal Deva, Florin Ilieş: „Au venit diplomele pentru concursul la care aţi participat anul trecut, un concurs de desene şi colaj. Lucrările voastre au fost evaluate la etapa naţională şi au sosit premiile!” Micuţii artişti premiaţi au fost poftiţi în faţa clasei unde li s-au înmânat premiile. Elevii de şase şi şapte anişori au venit plini de emoţii să îşi ia diplomele şi să fie felicitaţi. Sophia Florea–Dănescu a ales să deseneze un adăpost pentru căţeii. Alături de cuştile cu animale orfane, s-a desenat pe ea alături de Frau Mirela Blaj care a adoptat un micuţ părăsit: „Am desenat căţeluşii abandonaţi, pe mine şi pe Frau care ajutăm nişte câini. Sunt bucuroasă că am luat cel mai bun premiu pe ţară. Mie îmi place să desenez pentru că e foarte frumos, e ca un vis.” Luca Gherghe a luat locul I la colaje: „Eu am făcut o faţă zâmbitoare, cu guriţă şi ochi mobili din hârtie creponată. I-am pus şi pălărie. Este o bucurie să fiu artist!” David Ştefan a primit locul II pentru colajul său: „Eu am făcut un peisaj de primăvară unde mi-am prezentat emoţiile. Am folosit culori vii şi hârtie. E bine că am diploma asta şi sunt cu colegii mei şi cu Frau.” Rareş Dobrei a luat menţiune la desen: „Eu am desenat copiii cu Frau când ne jucam. Îmi place să desenez şi desenez tot timpul. Şi pe pereţi!”

Premiile au fost o surpriză pentru toţi. Acum un an, pe vremea când erau în grupa mare, educatoarea Mirela Blaj s-a gândit să participe la concursul ,,Exploratori în lumea emoţiilor”. Copiii s-au pus pe lucru – au desenat, au tăiat şi au lipit. Micuţii au participat la ambele secţiuni ale concursului cu desene şi colaje. Bucuria s-a dublat în acest an când s-au aflat şi rezultatele la etapa naţională – micuţii de la Decebal au luat cele mai importante premii. „Împreună cu colega mea care este consilier şcolar, am organizat acest concurs – Exploratori în lumea emoţiilor. Sincer, nu mă aşteptat să avem patru diplome pe ţară la concursul naţional care a avut loc la Cluj. Rezultatele acestea m-au făcut fericită”, spune Frau Mirela Blaj, învăţătoarea copiilor de la clasa zero B în limba germană. Copiii de la pregătitoare spun că le place mult să desene. De altfel, e una din ocupaţiile lor preferate în timpul liber. „mie îmi plac curcubeele şi copiii. Desenez în fiecare zi”, povesteşte Hadasa Buruiană în timp ce Eunice recunoaşte: „Mie îmi place iarba şi în ea desenez floricele colorate, pe urmă pun norişorii. E un peisaj din Deva”. ”Exploratori în lumea emoţiilor” este un concurs naţional, organizat de către Centrul Judeţean de Resurse Pedagogice Cluj Napoca.

 

Laura OANĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *