Mutaţi la sat. Decoruri de sărbători în ton cu natura
„Cel mai mult îmi plac fulgii”, spune tânăra care a preferat liniştea satului, după anii nebuni petrecuţi în mari oraşe europene. Monica Maria Sicoe a găsit la Săcărâmb locul de basm după care sufletul ei jinduia. Se pare că a ales bine: în timp ce oraşele sunt învăluite în ceţuri, griji şi griuri, ea îşi desfată privirile cu peisaje pufoase şi întinderi dalbe de nea.
Pe vremuri, aşezarea era o prosperă localitate minieră: imensa cantitate de aur extrasă din zonă din perioada Austro-Ungariei, a transformat satul într-un orăşel considerat un adevărat El Dorado al Europei. Au fost descoperite peste 100 de minerale, dintre care unele sunt unice în lume. Trăiau aici mii de oameni, veniţi din alte părţi ale continentului să îşi facă un rost. Prăbuşirea industriei a făcut ca atmosfera să se schimbe radical. Acum oamenii au case de vacanţă sau locuinţe care să le aducă tihnă celor plecaţi din oraşe. Vara e verde şi iarna e alb. Drumul se strecoară prin marginea pădurii gătită de sărbătoare. Valuri dalbe acoperă pământul până la orizontul unde culorile vii ale răsăritului răzbesc deasupra ceţii de pe văi. Este o linişte cuminte şi aşternutul de zăpadă neatins te îndeamnă să vizezi la momentul neprihănit în care s-a născut lumea.
„Ador natura şi am făcut tot posibilul să stau cât mai mult aproape de ea. Am făcut multe excursii la Săcărâmb, iar, în urmă cu doi ani, l-am cunoscut pe prietenul meu, Robert, care are cabana. Locuim aici cât de mult putem şi ne place tare mult, chiar dacă trebuie să mergem la izvor să ne cărăm apa. Cea de la robinet nu este potabilă, aşa că ne aducem apă care este foarte bună şi sănătoasă. Ne încălzim cu focul din şemineu. De exemplu, eu trag chiulul de la căratul lemnelor, dar mai ajut la stivuire. Îmi place în schimb să fac focul, lucru pe care l-am învăţat când eram mică de la bunicul meu, apoi la cercetaşi”, povesteşte Monica.
Cabana unde stau Monica şi Robert este demnă de revistele de decoraţiuni interioare – totul este de un bun gust desăvârşit, fiecare piesă are locul ei din care le completează pe celelalte. Poate că şemineul este inima casei, dar vedeta este terasa din lemn cu geamuri largi care cuprind priveliştea uimitoare a iernii într-un sat de munte. Zeci de plante se răsfaţă în căldura locului şi sub lumina naturală, cu flori din cupe colorate, care privesc afară, către suratele lor de gheaţă.
Aici, înconjurată de lemn şi lucruri bune, lucrează Monica lângă o ceaşcă aburindă şi aromată. Preferă să îşi împodobească casa cât mai natural cu putinţă: feluriţi brăduţi din beţe şi sfoară gătesc iscusit pereţii. Tânăra lucrează la o altă piesă, din sfoară albă de bumbac: „Brăduţul îl fac cu tehnica macramé, cu un nod ”Square Knot”, adică ”pătrat”. Este cel mai simplu dintre nodurile folosite în această tehnică. Ca să pot lucra mai uşor, pe măsură ce fac crengile, le fixez într-un suport, cu bolduri, ca să avem o piesă simetrică.”
Macramé-ul este practic o înşiruire de noduri, care cere nu doar dexteritate ci şi multă atenţie. Legăturile de noduri pot fi urmărite şi exersate cu tutorialele video. După ce deprinzi cele câteva noduri de bază, te poţi juca cu firul şi inventa unele noi. Decoraţiunile realizate cu această tehnică aduc în încăperi stilul rustic, boem şi te trimite poate cu gândul la copilărie şi macrameurile bunicilor.
Monica se străduieşte să îşi realizeze singură piesele cu care decorează casa. A exersat ceva până a reuşit să facă brăduţi din sfoară aspră de iută sau din fire albe de bumbac. Pentru unele decoraţiuni foloseste scoarţă de scorţişoară. Taie sfoara groasă, o îndoaie de mijloc şi o prinde în jurul lemnului aromat. Repetă până când se umple spaţiul de şnururi albe. „Pe băţul de scorţişoară, se montează şi o agăţătoare. Totul durează doar câteva minute. Când e gata, peste bucăţile de sfoară se trece de mai multe ori cu un piaptăn des, ca şi când le-ai peria, iar firele se desfac ca un pom-pom. Se pot face decoruri şi mai elaborate, piese care durează mai mult, dar dau varietate”. Când operaţiunea e gata, Monica îndreaptă cu foarfeca materialul care pare acum un soi de barbă dalbă de moş.
Stilul Monicăi surprinde prin naturaleţea materialelor folosite, dar şi prin intuiţia cu care descoperă locurile din interior care au nevoie de savoarea unei piese de decor. Lângă uşă, o stropitoare de aluminiu cuprinde ramurile verzi de brad împodobite cu har: „Ne-am dorit să decorăm cu materiale naturale, să folosim tot ce avem prin casă. Aici avem o veche stropitoare care este spartă şi nu mai poate fi folosită la udat, dar am folosit-o ca suport pentru nişte crengi de brad pe care le-am găsit în pădure. Punem conuri de pin vopsite, portocale, plus decoraţiunile din sfoară. Dacă nu ne plac globurile tradiţionale, am găsit variantele astea. Cele mai multe piese pot fi folosite tot anul, nu e neapărat să le agăţi doar în pomul de Crăciun. Cel mai mult îmi plac fulgii, pe care am învăţat să îi fac de pe internet”, mărturiseşte Monica.
Portocalele din decor, nu sunt simple fructe, ci felii uscate: „Portocala se taie felii la aproape un centimetru grosime şi acestea se pun la uscat în cuptor la o temperatură foarte mică, ori pe calorifer. Eu prefer să le usuc în cuptor pentru că durează mai puţin. Se mai pot face în aparatele de deshidratat”, explică tânăra. Micile decoraţiuni sunt postate şi pe pagina ei de instagram @mariamonicasicoe. „Deşi am locuit zece ani în Bucureşti, doi în Franţa, la Bordeaux şi un an şi jumătate la Bruselles, aici mă simt cel mai bine, simt că este acasă!”
Totul la ei este bun gust şi armonie. Prietenul ei, Robert Gyorgy a contribuit la desăvârşirea decorului cu un brăduţ inedit: este construit din mici inele decupate dintr-o ţeavă de cupru şi legate între ele în aşa fel încât să aibă forma unui brad. Şi el a lucrat în străinătate până când s-a săturat de Anglia, s-a întors şi a construit o minunăţie de cabană pe coasta muntelui. Au trei căţei zburdalnici, dar căţeluşa Coco îşi revendică cel mai des dreptul de a fi alintată de stăpâni şi oaspeţi.
De la prima vedere, îţi dai seama că piesele de decor din cabană sunt inspirate de natură. Fulgii se rotesc pe unele crenguţe, pe altele brazii de sfoară au cetina albă de atâta zăpadă. Ramurile cu măceşe imită merele roşii rămase la îngheţat în pomul din curte. Peste toate acestea, feliile aurii de portocală aduc aminte de culoarea soarelui când se ridică dimineaţa din zările pline de nea. Par vitralii prinse între acele verzi ale bradului.
Într-o lume în care Crăciunul înseamnă pomi împodobiţi excesiv şi mii de luminiţe uneori prea colorate, decorul cabanei din Săcărâmb este ca o gură de aer proaspăt şi înmiresmat de munte. Monica are acum 36 de ani şi simte că şi-a găsit cuibul. În 2015, s-a întors înapoi în ţară: „Mi-am dorit să fac chiar eu cât mai multe lucruri. În 2017, am făcut nişte ornamente din lemn într-o tâmplărie. Anul trecut, am lucrat cu sfoară de iută. Am plecat de la ideea că nu vrem să tăiem un brad, aşa că am ales să bricolez cât mai multe piese de decor din ceea ce găsim în natură. Preferăm un decor natural, pe care îl poţi păstra de la un an la altul. În plus, îmi place să ofer cadou lucruri făcute de mine. Aşa că bunicii şi părinţii primesc câte un ornament lucrat acasă.”
Când decorul este gata, când miroase a brad şi a pâine de casă, Monica şi Robert înteţesc focul în şemineu. Aşa îşi vor aştepta în zilele de sărbătoare oaspeţii şi colindătorii. Cu tihnă, lucruri aşezate şi uşi deschise către o viaţă care pare să îşi fi ales albia în colţul ei de rai.
Laura OANA
