Hunedoara: ”Responsabilitate și Respect în trafic”- Campanie destinată administratorilor și cursanților școlilor de șoferi

Siguranța rutieră este o problemă societală de importanță majoră, iar acest concept vast este de fapt unul strâns legat de cel de spirit civic și responsabilitate cetățenească și  însumează conduite, atitudini, valori, norme și aptitudini de condus defensiv, respect în trafic, implicare și umanitate, pentru că participantul la trafic reprezintă totuși prima verigă în lanțul circulației în condiții optime pe drumurile publice.

Oricare ar fi măsurile tehnice adoptate, eficacitatea politicii în domeniul siguranței rutiere depinde în mare măsură, în cele din urmă, de comportamentul participantului la trafic. Educația, instruirea, aplicarea și respectarea regulilor sunt esențiale. Sistemul de siguranță rutieră trebuie să țină cont de eroarea umană și de comportamentul necorespunzător și să îl corecteze pe cât posibil, având în vedere că nu există un risc zero.

În conformitate cu primul obiectiv din Strategia Comisiei Europene de siguranță rutieră pentru perioada 2011 – 2020, respectiv ”îmbunătățirea gradului de educație și instruire a participanților la trafic”, la nivelul județului Hunedoara, structurile de siguranță și ordine publică din cadrul Ministerului Afacerilor Interne implementează campania de informare ”Responsabilitate și Respect în trafic”,  o abordare integrată și coerentă care are în vedere politicile în domeniu, de la nivel local.

Inițiatorii campaniei sunt membri ai Comisiei Județene de Monitorizare a Activității Preventive conform O.M.A.I. 119/2017, respectiv Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Decebal” Hunedoara, Serviciul Județean Anticorupție Hunedoara și Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara împreună cu Serviciul Public Comunitar Regim Permise, Conducere și Înmatricularea Vehiculelor  Hunedoara și sprijiniți de Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Hunedoara.

Reprezentanții acestor  instituții vor realiza în perioada august  – noiembrie 2018, o serie de sesiuni de instruire și conștientizare a aptitudinilor preventive legate de condus, dar și a riscurilor asumate în caz contrar, destinate tinerilor conducători auto, șoferilor începători, motocicliștilor și șoferilor profesioniști, dar și administratorilor și instructorilor școlilor de șoferi din județ.

După un calendar deja stabilit, vor avea loc nouă astfel de sesiuni în municipiile Deva, Hunedoara și Petroșani, în care specialiști din instituțiile inițiatoare ale Ministerului Afaceri Interne vor transmite recomandări și informații avizate unui număr estimat de 2000 de beneficiari din întreg județul Hunedoara.

Temele abordate în cadrul acestor sesiuni de instruire, diferite față de cele teoretice și practice ale școlilor de șoferi, vor cuprinde patru domenii de interes major pentru conceptul de siguranță rutieră:

  • Conștientizarea necesității interiorizării normelor rutiere și respectării legislației în vigoare, lucru care tinerilor conducători auto trebuie să le vină natural, automat, din interior, din conștiința și responsabilitatea calității de conducător auto. Adoptarea stilului defensiv de conducere, evaluarea realistă a riscurilor și adoptarea comportamentului preventiv în relației cu bunurile de valoare (autoturism, obiecte de valoare din interiorul mașinii și componentele exterioare);
  • Prevenirea conducerii unui vehicul sub influența alcoolului sau a drogurilor și înțelegerea riscurilor asociate;
  • Prevenirea stărilor conflictuale spontane ce pot apărea întreconducătorii auto și pot escalada în violențe stradale;
  • Prevenirea implicării conducătorilor auto în comiterea faptelor de corupție.

Prima sesiune de acest fel a avut loc azi, la sediul Poliției municipiului Deva, unde au fost prezenți 42 de instructori și cursanți ai școlilor de șoferi din municipiul Deva. Polițiștii de prevenire a criminalității și rutieri au prezentat un material power – point și au distribuit 100 de pliante informativ – preventive.

Acțiunile vor continua și în zilele următoare (21- 22.08.2018), în municipiile Hunedoara și Petroșani.

Rezultatele așteptate de la această campanie sunt cele de scădere a numărului  tinerilor conducători auto implicați în producerea accidentelor rutiere cu consecințe grave până la finele anului 2018.

 

 

 Biroul de presă-IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *